GESTATIA

Gestatia
Reprezintă un proces fiziologic complex, caracteristic organismului
femel, care incepe din momentul fecundatiei si tine pină la expulzarea
fătului. In realizarea gestatiei sunt implicate atit organismul matern cit si
cel fetal. Pe parcursul ei la nivelul organismului matern se produc o serie de
modificări morfofiziologice aflate in strinsă corelatie cu dinamica cresterii
si dezvoltării produsului de conceptie.
In evolutia produsului de conceptie pe parcursul gestatiei se disting
trei stadii: zigotal, embrionar si fetal
Stadiul zigotal este foarte scurt intrucit prima diviziune de
multiplicare a zigotului marchează inceputul stadiului embrionar.
Stadiul embrionar este cuprins intre prima diviziune a celulei ou
(zigotului) si formarea placentei definitive.
Stadiul fetal este cuprins intre intre formarea placentei definitive si
expulzarea fătului la termenul normal. Desfăsurarea
stadiului embrionar are loc in oviduct si cornul uterin, iar a celui fetal in
coarnele uterine sau uter.
Dezvoltarea embrionului in oviduct are loc prin multiplicare celulară
succesivă, in progresie geometrică, in urma căreia rezultă celulele fiice
numite blastomere. Datorită diviziunii mitotice inegale rezultă celule de
două dimensiuni, unele mari numite macromere si altele mici numite
micromere.
La finele acestei faze a dezvoltării embrionare rezultă morula cu
dimensiuni putin mai mari decit ovocita si alcătuită din celule mari si mici
fără spatii intre ele si invelită in exterior de zona pelucidă.
Blastomerele rezultate din primele diviziuni sunt celule multipotente
(stem), fiecare capabilă să genereze cite un embrion din care să rezulte un
nou născut.
In faza de morulă timpurie, care are 8-16 celule, respectiv la 72-84
ore de la fecundare la vacă, 140-144 ore la iapă, are loc trecerea ei din
oviduct in uter unde isi definitivează această primă fază de dezvoltare, după
care trece in faza de blastulă .
In faza de blastulă, blastomerele incep să secrete un lichid ce se
acumulează in spatiile dintre ele, după care prin migrare macromerele se
grupează la unul din poli formind butonul embrionar iar micromerele se
dispun pe un rind sub zona pelucidă formind procorionul sau trofoblastul.
Intre trofoblast si butonul embrionar se delimitează cavitatea blastocelică
(lecitocel) plină cu lichidul secretat. Rezultă, deci, că blastula este
formatiunea ce contine o zonă embrionară (buton embrionar), o zonă
extraembrionară (trofoblastul) si cavitatea blastocelică.
In urma cresterii blastulei prin multiplicare celulară si acumulare de
lichid sporeste presiunea asupra zonei pelucide care se rupe, eliberind
embrionul. Ruperea membranei pelucidă numită ecloziunea embrionului
este facilitată, atit de presiunea interioară, cit si de prostaglandine si
factorii enzimatici produsi de mucoasa uterină si embrion.
După ruperea zonei pelucide formatiunea embrionară devine
tubulară luind denumirea de gastrulă.
In faza de gastrulă se formează foitele
embrionare: ectodermul, mezodermul si endodermul, din care in procesul de
organogeneză se vor forma corpul embrionului si anexele embrionare.
Foitele de la nivelul butonului embrionar se vor diferentia de straturile
dermice din afara lui, conducind la delimitarea celor două zone, respectiv
zona embrionară din care se formează fătul si zona extraembrionară din care
vor rezulta anexele embrionare.
Pină la fixarea embrionului in peretele uterin proces denumit nidatie,
nutritia embrionilor se face pe seama secretiilor mucoasei uterine, respectiv
a embrionului sau latexului uterin .
Nidatia, in functie de specie, are loc după aproximativ 30 de zile la
animalele mari si 13-18 zile la cele mici si mijlocii. Ea se poate produce in
trei moduri:
– implantarea centrală intilnită la rumegătoare, cabaline, suine si
carnivore, la care gastrula rămine in lumenul uterin si stabileste prin
intermediul unor prelungiri de la nivelul trofoblastului legături multiple cu
mucoasa uterină;
– implantarea excentrică intilnită la rozătoare ce constă in fixarea
gastrulei intr-o cută a endometrului (mucoasei uterine);
– implantarea interstitială, caracteristică primatelor, care constă in
liza partială a endometrului si angrenarea gastrulei in straturile profunde ale
mucoasei uterine.
Organogeneza se realizează pe baza unor proeminente ale
ectodermului denumite somite. Dezvoltarea organelor in stadiul embrionar
este destul de rapidă. Astfel, la embrionul de taurine cordul, capul si
regiunea caudală se conturează din a 25-a zi de viată intrauterină, apar apoi
mugurii membrelor, iar la 45 de zile de la fecundatie embrionul prezintă
caracteristicile speciei. Odată cu dezvoltarea organelor se formează si
anexele embrionare, reprezentate de amnios, alantoidă si placentă.
Amniosul se diferentiază din ectoblast, formindu-se in jurul
embrionului cavitatea amniotică plină cu lichid care oferă fetusului o bună
protectie impotriva agresiunilor mecanice venite din exterior, precum si
unele posibilităti de miscare.
Alantoida este o formatiune de natură endodermică alcătuită din
două membrane: una internă ce aderă la amnios si alta externă ce aderă la
corion. Intre acestea se formează lichidul alantoidian care are rolul de a
amortiza socurile mecanice.
Placenta este anexa embrionară ce asigură schimburile nutritive intre
făt si organismul matern.
Aceasta prezintă o serie de vilozităti (cute) coriale ce se formează
din prelungirile trofoblastice. Acestea pătrund in criptele mucoasei uterine,
asigurind schimbul de substante nutritive dintre mamă si fetus pe principiul
osmozei si al imbibitiei. Placenta oferă fetusului protectie fată de factorii
nocivi (microbi, produsi macromoleculari si unii corpi străini) constituind
astfel bariera placentară.
In functe de dispozita vilozitătlor pe suprafat corionului,
deosebim mai multe tipuri de placentatie .
-Placenta difuză la care vilozitătile coriale sunt răspindite pe toată
suprafa a corionului. Aceasta poate fi completă cind vilozitătile sunt
răspindite pe intreaga suprafată a corionului, cum este cazul la cabaline, sau
incompletă cind vilozitătile lipsesc pe cei doi poli ai corionului, cum este
cazul la suine.
-Placentă multiplă sau cotiledonară, cind vilozitătile sunt grupate sub
formă de insule pe suprafa a corionului, cazul rumegătoarelor. Legătura
dintre cotiledoane si mucoasa uterină se face prin niste tuberculi rotunjiti
numiti carunculi. Carunculul impreună cu cotiledoanele unite prin
vilozitătile coriale formează un complex anatomo-fiziologic denumit
placentom.
-Placenta zonală, intilnită la carnasiere, are vilozitătile coriale
dispuse pe o zonă circulară sub forma unei chingi in jurul corionului.
-Placentă discoidală, cind vilozitătile sunt dispuse numai pe o parte a
corionului, ocupind o zonă sub formă de disc. Se intilneste la rozătoare si
primate.
In functie de modul de angrenare a vilozitătilor cu mucoasa uterină
distingem, de asemenea, mai multe tipuri de placentă, respectiv:
= Placentă epitelio-corială, la care vilozitătile coriale pătrund in
criptele mucoasei si rămin in contact cu celulele epiteliale ale mucoasei.
Reprezintă cel mai simplu sistem de placentatie. Se intilneste la iapă,
măgărită, scroafă , cămilă si căprioară.
=Placentă sindesmo-corială, intilnită la rumegătoare, la care epiteliul
vilozitătilor coriale secretă un principiu litic ce distruge celulele mucoasei
uterine astfel că, vilozitătile coriale ajung in contact cu tesutul conjunctiv
submucos.
=Placentă endotelio-corială ia nastere prin contactul dintre epiteliul
vilozitătilor coriale si endoteliul capilar matern. La acestea epiteliul
vilozitătilor coriale lizează epiteliul mucoasei uterine, tesutul conjunctiv
submucos ajungind pină la peretii capilarelor materne. Este intilnită la
carnasiere. In acest caz desprinderea placentei la fătare se face cu pierderi de
mucoasă uterină.
=Placentă hemo-corială este cea mai perfectă, intilnindu-se la speciile
cele mai evoluate. La aceasta epiteliul vilozită ilor coriale lizează totul in
drumul lor de inaintare pină ajunge la singele matern, in care se scaldă si
absorb in mod direct substantele necesare fătului. La nastere se desprind
portiuni intregi din mucoasa uterină avind loc pierderi importante de singe
matern.
Straturile ce se interpun intre singele matern si cel fetal constituie
bariera placentară. Aceasta joacă un rol important stăvilind trecerea
anumitor produse toxice, anticorpi, virusuri, bacterii din organismul matern
la făt. La iapă se interpun 6 straturi, la rumegătoare 5 straturi, la carnasiere 4
straturi, iar la primate 3 straturi. Rezultă deci că, cu cit angrenajul placentar
este mai profund intre singele matern si fetal se interpun mai putine straturi.
Straturile ce alcătuiesc bariera placentară la iapă sunt: endoteliul
capilar fetal; tesutul conjunctiv corial; epiteliul corial; epiteliul uterin;
tesutul conjunctiv subepitelial si endoteliul vascular matern.
Stadiul fetal incepe odată cu instalarea circulatiei placentare
definitive si durează pină la parturitie. In această perioadă produsul de
conceptie isi definitivează structura si creste intens, rata maximă de crestere
atingindu-se in ultima parte a gestatiei. Astfel, la taurine la inceputul lunii a
IV-a fătul cintăreste 150 g, in luna a V-a 1750 g, in luna a VI-a 2-3 kg, in
luna a VIII-a 13-15 kg, la inceputul lunii a IX-a 20-25 kg, iar la fătare 35-
45 kg. Rata cresterii unor organe si componente anatomice in timpul
gestatiei variază de la un stadiu la altul. La fătare capul si membrele sunt cel
mai bine dezvoltate. Unele organe cresc mai intens la inceputul gestatiei, iar
altele mai tirziu, iar tesuturile se dezvoltă in următoarea ordine: sistemul
nervos central, tesutul osos, tesutul muscular si la urmă tesutul adipos.
Dintre segmentele corporale capul si membrele sunt cele mai bine
dezvoltate la fătare.
Cresterea intensă a fătului, indeosebi in ultimele două luni de
gestatie, se face pe seama principilor nutritivi furnizati de organismul
matern care este solicitat la maxim din punct de vedere nutritional. Se
impune deci asigurarea unei alimentatii calitative si cantitative adecvată
fiecărui stadiu de gestatie al femelelor pentru a obtine produsi viabili si
vigurosi.
După numărul de fetusi, gestatia poate fi simplă sau multiplă, după
cum se dezvoltă in uter unul sau mai multi produsi. Animalele care in mod
normal fată un singur produs se numesc unipare sau monotocice, iar cele
care fată mai multi produsi se numesc pluripare sau politocice

La unipare gestatia multiplă poartă numele de gestatie gemelară. Sub
aspectul repetării femelele care nu au fătat niciodată se numesc nulipare,
cele care fată pentru prima dată se numesc primipare, cele care fată a doua
oară secundipare, iar cele care au fătat de mai multe ori multipare.
In functie de evolutia gestatiei aceasta poate fi gestatie fiziologică,
caracterizată printr-o evolutie normală a fătului si a mamei si gestatie
patologică, caracterizată prin prezenta unor tulburări ce survin in
dezvoltarea fătului si in starea fiziologică a mamei.
( Gestatia suplimentară sau superfetatia, se intilneste atunci cind, desi femela este gestantă, din
cauza unor tulburări endocrine apar căldurile si se produce ovulatia, are loc
actul sexual, o nouă fecundatie urmată de grefarea in uter a unuia sau mai
multor embrioni suplimentari.)
După locul unde se dezvoltă fetusul in timpul gestatiei deosebim:
” gestatie topică sau uterină, dezvoltarea embrionului are loc in
organul obisnuit (uter sau coarne uterine);
” gestatie ectopică sau extrauterină, la care embrionul evoluează
in afara uterului, fiind o gestatie patologică.

Specia Durata medie a gestatei în: Limite
Luni Zile (zile)
Măgărita 12 365 350-386
Iapa 11,5 340 307-412
Bivolita 10,5 315 300-315
Vaca 9,5 285 240-311
Oaia si capra 5 150 142-164
Scroafa 3,7* 115 112-118

*3 luni, 3 săptămini si 3 zile

In cadrul speciei, durata gestatiei este influentată de o serie de factori
si anume:
# rasa: la rasele precoce este mai scurtă decit la cele tardive;
# virsta mamei: femelele primipare si cele bătrine au durata gestatiei mai
lungă;
# sexul produsului: gestatia cu fetusi masculi este ceva mai lungă decit
cea cu fetusi femeli;
# numărul fetusilor: gestatia gemelară (dublă sau triplă) la primipare este
mai scurtă cu citeva zile decit cea simplă;
# climatul: in regiunile tropicale durata gestatiei este mai scurtă decit in
cele reci (in Indonezia durata gestatiei la iapă nu depăseste 322 zile);
# anotimpul montei si al fătării: influentează durata gestatiei, fiind mai
scurtă la fătările de vară si toamnă;
# mărimea femelei: cu cit femela este mai mare (ca talie si greutate), cu
atit gestatia este mai lungă. Există totusi si exceptii, ca de exemplu, la
măgărită care, desi este mai mică decit iapa, are o durată a gestatiei mai
mare;
# alimentatia: hrănirea ratională a mamei scurtează durata gestatiei la toate
speciile.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s