Tehnica de decongelare a MSC

 

 

                      Tehnica de decongelare a MSC

 

  Una dintre cele mai fine proceduri din tehnica insamintarii artificiale la bovine este

decongelarea

  Cu totii am invatat la cursuri ca decongelarea  este imersia in apa la 34-35 grade a paietei timp de un minut, dupa care se procedeaza la introducera acesteia in pistolet, apoi se efectueaza insamintarea propriuzisa.

  Principiul de decongelare este simplu si la obiect, dar cind vine vorba de aplicare exact cum am invatat, fiecare dintre operatori aplica propria tehnica (personal am aplicat propria tehnica)

  In practica exista posibilitatea de decongelare:

             -in apa calda, apreciind temperatura la simtul miinii (metoda folosita de majoritatea operatorilor)

             – la subrat, folosindu-ne de temperatura proprie a corpului

             – prin introducerea paietei in termos pentru deplasarea pina la proprietar si apoi decongelarea initiala sau mai binezis incalzirea paietei la o temperature apreciata prin simtul miinii 

             – prin frecarea paietei in palme, apoi inocularea acesteia.

  Sint convins ca mai exista si alte metode, dar pot sustine ca toate au dat rezultate intr-un fel sau altul.          

 

  Amintesc citeva detalii privind momentul optim al insamintarii, se obtine la inseminarea vacilor la 6-24 ore inaintea ovulatiei.Locul depunerii spermei este in corpul uterin. Momentul insamantarii se situeaza la 12-14 ore de la aparitia caldurilor (daca vaca este depistata in calduri dimineata se insamanateaza seara,iar daca intra in calduri seara se insamanteaza a doua zi dimineata pina in ora 12).

 

  Cred ca metoda cea mai eficienta a decongelarii este cea invatata la cursuri si anume urmind pasii:

1- se stabileste ce taur se va folosi

2- se ridica canistra cu 5 cm mai jos de gura containerului

3- paieta se scoate obligatoriu cu o pensa de lungimea a cel putin 15 cm

4- temperature apei trebuie fixata la temperatura cuprinsa intre 34 si 35 grade Celsius, nu mai mult nici mai putin

5- cantitatea apei trebuie sa fie peste 0,500 l, pentru a nu scadea temperatura in momentul introducerii paietei

6- timpul de la introducerea paietei in apa si scoterea acesteia sa nu depaseasca mult peste un minut

7- in acest timp de un minut se incalzeste virful pistoletului (15 cm din virful acestuia), in asa fel incit paieta incalzita sa fie primita intr-un mediu la fel incalzit in pistolet

8- iar pentru ca temperatura paietei si a virfului pistoletului sa nu scada brusc, se poate tine intr-o mina (palma)déjà calda, iar mina cealalta se introduce in rect.

   Sint trei criterii pe care trebuie sa le avem in vedere in momentul in care incepem procesul de insamintare artificiala:

a- MSC-ul sa fie de calitate (lucru care in ziua de azi nu se mai pune problema in ceea ce priveste mobilitatea si densitatea spematozoizilor din paieta)

b- Vaca sau vitica sa fie in momentul optim pt insamintare (depinde foarte mult de momentul in care ne chiama proprietarul)

c- Tehnica de decongelare si insamintare trebuiesc facute correct ca mai sus.

   De aici vin REZULTATELE.

 

      SUCCES

 

 

                      Tehnica de decongelare a MSC

 

  Una dintre cele mai fine proceduri din tehnica insamintarii artificiale la bovine este

decongelarea

  Cu totii am invatat la cursuri ca decongelarea  este imersia in apa la 34-35 grade a paietei timp de un minut, dupa care se procedeaza la introducera acesteia in pistolet, apoi se efectueaza insamintarea propriuzisa.

  Principiul de decongelare este simplu si la obiect, dar cind vine vorba de aplicare exact cum am invatat, fiecare dintre operatori aplica propria tehnica (personal am aplicat propria tehnica)

  In practica exista posibilitatea de decongelare:

             -in apa calda, apreciind temperatura la simtul miinii (metoda folosita de majoritatea operatorilor)

             – la subrat, folosindu-ne de temperatura proprie a corpului

             – prin introducerea paietei in termos pentru deplasarea pina la proprietar si apoi decongelarea initiala sau mai binezis incalzirea paietei la o temperature apreciata prin simtul miinii 

             – prin frecarea paietei in palme, apoi inocularea acesteia.

  Sint convins ca mai exista si alte metode, dar pot sustine ca toate au dat rezultate intr-un fel sau altul.          

 

  Amintesc citeva detalii privind momentul optim al insamintarii, se obtine la inseminarea vacilor la 6-24 ore inaintea ovulatiei.Locul depunerii spermei este in corpul uterin. Momentul insamantarii se situeaza la 12-14 ore de la aparitia caldurilor (daca vaca este depistata in calduri dimineata se insamanateaza seara,iar daca intra in calduri seara se insamanteaza a doua zi dimineata pina in ora 12).

 

  Cred ca metoda cea mai eficienta a decongelarii este cea invatata la cursuri si anume urmind pasii:

1- se stabileste ce taur se va folosi

2- se ridica canistra cu 5 cm mai jos de gura containerului

3- paieta se scoate obligatoriu cu o pensa de lungimea a cel putin 15 cm

4- temperature apei trebuie fixata la temperatura cuprinsa intre 34 si 35 grade Celsius, nu mai mult nici mai putin

5- cantitatea apei trebuie sa fie peste 0,500 l, pentru a nu scadea temperatura in momentul introducerii paietei

6- timpul de la introducerea paietei in apa si scoterea acesteia sa nu depaseasca mult peste un minut

7- in acest timp de un minut se incalzeste virful pistoletului (15 cm din virful acestuia), in asa fel incit paieta incalzita sa fie primita intr-un mediu la fel incalzit in pistolet

8- iar pentru ca temperatura paietei si a virfului pistoletului sa nu scada brusc, se poate tine intr-o mina (palma)déjà calda, iar mina cealalta se introduce in rect.

   Sint trei criterii pe care trebuie sa le avem in vedere in momentul in care incepem procesul de insamintare artificiala:

a- MSC-ul sa fie de calitate (lucru care in ziua de azi nu se mai pune problema in ceea ce priveste mobilitatea si densitatea spematozoizilor din paieta)

b- Vaca sau vitica sa fie in momentul optim pt insamintare (depinde foarte mult de momentul in care ne chiama proprietarul)

c- Tehnica de decongelare si insamintare trebuiesc facute correct ca mai sus.

   De aici vin REZULTATELE.

 

      SUCCES

HEMORAGIA POSTESTRALA LA VACA

 INTRODUCERE

  In primul rind multumesc personal domnului Dr Gabriel Otava ca a postat acest material pentru ca astfel s-a facut lumina in acest domeniu.
     Detectarea estrului reprezintă, prin prisma atingerii unor performanţe
reproductive optime, o piatră de încercare cu care se confruntă crescătorii de
animale. Erorile în detectarea estrului conduc matematic la alterarea
parametrilor reproductivi, dintre care menţionăm rata concepţiei, open days
(intervalul de timp în care vaca nu este gestantă) şi intervalul dintre fătări. Puţinele
materiale existente în prezent în literatura din ţara noastră, precum şi asocierea
eronată a acestui fenomen cu diferite fenomene patologice au impus apariţia
acestui material.
HEMORAGIA POSTESTRALA LA VACA

Hemoragia postestrală, denumită în trecut ca “menstruaţie”, mai este
cunoscută în prezent şi ca hemoragia metestrică şi constă în apariţia la 2 – 5 zile de
la debutul estrului a unor scurgeri vaginale sangvinolente. Pentru a înţelege mai
bine acest fenomen sunt necesare unele discuţii legate de ciclul sexual la vacă.
Din punctul de vedere al frecvenţei ciclurilor sexuale, vaca este un animal
poliestric nesezonier, adică manifestă călduri eşalonate uniform pe tot parcursul
unui an. Intervalul în care estrul (căldurile) se repetă la vacă reprezintă ciclul
sexual şi este în medie de 21 de zile, cu o marjă între 18 şi 24 de zile. Orice ciclu
sexual mai mare sau mai mic decât acest interval (18-24 de zile) este în general
asociat unor fenomene patologice (avort, chişti ovarieni, etc,.)
Ciclul sexual la vacă este împărţit la rândul lui în patru stadii, şi anume:
· Proestrul
· Estrul
· Metestrul
· Diestrul sau anestrul
Proestrul şi estrul la rândul lor fac parte din faza estrogenică a ciclului
sexual, atunci când femela se află sub dominaţia hormonilor estrogeni
responsabili de manifestările estrale (agitaţie, scăderea apetitului, scurgeri
vaginale, efectuarea saltului pe alte vaci şi reflexul de imobilitate).
După ovulaţie, nivelul hormonilor estrogeni scade, iar nivelul
progesteronului creşte odată cu dezvoltarea pe ovar a corpului luteal. Această
fază a ciclului sexual se numeşte faza luteinică şi este formată din stadiile de
metestru şi anestru.

La cine apare?
Din punctul de vedere al categoriilor de animale, hemoragia apare atât la
nulipare (viţele) cât şi la pluripare (vaci). Se constată o frecvenţă mai mare a
apariţiei hemoragiei postestrale la viţele (până la 90%), comparativ cu vacile
(până la 40%). Considerăm că frecvenţa mai mare a acestui fenomen la viţele
comparativ cu vacile se poate pune pe seama nivelurilor mai mari de hormoni
sexuali de la viţele. Datorită producţiei de lapte, vacile au un metabolism mai
intens comparativ cu viţelele, fapt ce duce la metabolizarea hormonilor sexuali
la nivelul ficatului. Hemoragia postestrală nu este întâlnită la bivoliţe.
Cum se manifestă?
Prin apariţia unor scurgeri hemoragice în jurul vulvei, pe coadă, pe coapse,
trenul posterior. Aspectul hemoragic poate îmbrăca mai multe forme. Funcţie
de timpul scurs de la sfârşitul căldurilor şi momentul apariţiei acestora,
scurgerile hemoragice pot lua aspecte diferite. Astfel, imediat după sfârşitul
estrului mucusul normal de călduri poate rămâne cantonat la nivelul vaginului,
datorită unor particularităţi anatomice (vulvă orizontalizată, pneumovagin, etc).
Sângele provenit din uter şi vagin se amestecă cu mucusul de călduri,
eliminându-se la exterior. Astfel, se pot observa în mucusul de călduri firicele
sau pete de sânge. Dacă mucusul de călduri nu mai persistă în vagin, scurgerile
ce se elimină la exterior sunt funcţie de vechimea procesului fiind de diferite
nuanţe de roşu, cheaguri etc,.
Hemoragia metestrică trebuie diferenţiată de alte alte scurgeri sangvinolente
cauzate, spre exemplu, de o manoperă de inseminare efectuată de o persoană
neexperimentată
  

Continuarea

Fătarea sau parturitia

Prin fătare sau parturitie se intelege actul fiziologic prin care fetusul
viu impreună cu invelitorile fetale, este expulzat din uter, la sfirsitul
perioadei de gestat ie.
In functie de numărul de produsi obtinuti la o fătare, se disting specii
unipare (fată un singur produs) si specii multipare (fată mai multi produsi).
Speciile unipare pot avea si fătări gemelare (duble sau triple).
Gemenii pot proveni dintr-un singur zigot si se numesc gemeni monozigoti
(monovitelini) sau din doi zigoti, ca urmare a două fecundatii separate si se
numesc gemeni dizigoti (bivitelini).
Durata probabilă a fătării se poate stabili adunind la data montei
fecunde, durata medie a gestatiei. Totodată, se mai poate stabili si după
semnele premergătoare fătării, care se referă la o serie de modificări morfofiziologice
ca:
” slăbirea ligamentelor coxale;
” tumefierea vulvei;
” turgescenta glandei mamare;
” cresterea temperaturii corporale;
” starea de agitatie.
In functie de modul de prezentare a fătului parturitia poate fi:
- normală sau eutocică cind angajarea fătului in bazin se realizează fie cu
membrele anterioare si capul culcat pe ele, ori cu membrele posterioare
către inainte;

Fortele fătării, care contribuie la expulzarea fătului in mediul extern
sunt:
$ contractiile uterine exercită o presiune asupra lichidelor fetale, imping
fătul progresiv in directia cervixului;
$ tonusul uterin, mentine pozitia de inaintare cistigată de contractiile
uterine, deoarece după fiecare contractie fibrele uterine nu-si mai revin
la lungimea initială;
$ contractiile abdominale, presează asupra uterului cu ajutorul muschilor spinali, ai diafragmei si
ai viscerelor, expulzind fătul si invelitorile fetale.
Stadiile fătării normale (eutocice), se succed astfel:
” deschiderea gâtului uterin, care se realizează lent cu 2-3 zile inainte de
fătare sau cu 2-3 ore, in functie de individ, cu slabe si rare contractii;
” angajarea fătului, cu o desfăsurare mai intensă a fortei de contractie
uterină;
” expulzarea fătului, care necesită cea mai mare fortă, contractiile fiind
maxime si sustinute. In acest stadiu se exteriorizează senzatia de durere
prin gemete, lăcrimare si transpiratie;
” eliminarea învelitorilor fetale, care se face diferit de la o specie la alta
astfel: imediat după fătare la iapă si scroafă, mai tirziu, la oaie si capră
si după 6-12 ore la vacă.
” Produsul de conceptie, din momentul fătării pină la uscarea si căderea
cordonului ombilical se numeste nou-născut, iar după aceea pină la
intărcare se numeste sugar.
Perioada puerperală sau postpartum reprezintă timpul scurs de la
fătare si pină la revenirea totală a organismului femel, la starea initială
dinaintea gestatiei. In această perioadă, care durează in medie 21-28 zile are
loc involutia uterului, regresia corpului galben, inchiderea gitului uterin si
eliminarea restului de lichid din uter (losii). In general, toate modificările
imprimate de către gestatie dispar in această perioadă, cu exceptia activitătii
glandei mamare.
Perioada postpartum are o importantă deosebită in reproductie,
deoarece in acest timp se pot instala o serie de infectii la diferitele segmente
ale aparatului genital femel, ca urmare a traumatismelor din timpul
parturi iei.

Avortul.
Intreruperea dezvoltării embrionului si eliminarea lui inainte de
termen, poartă denumirea de avort.
Cauzele avortului pot fi multiple. Astfel, se pot intilni cazuri de
avort datorate unor boli infecto-contagioase (febra aftoasă, bruceloza, etc.),
cit si ca urmare a hrănirii si intretinerii necorespunzătoare a femelelor
gestante, mai cu seamă in a doua parte a gestatiei. De exemplu, tratamentul
brutal, hrănirea cu furaje inghetate, alterate sau cu un grad ridicat de
aciditate, adăparea cu apă rece, aglomerarea in adăposturi, provoacă in mod
frecvent avortul la animale.

 

Indicii de reproductie.
CI = G + SP
in care: CI = intervalul mediu intre fătări (calving interval);
G = durata gestatiei;(285 zile)
SP = service periodul – intervalul (in zile) de la fatare pina instalarea gestatiei (IA fecunda)
La vaci SP-ul este 60-80 zile(normal)
La pimipare SP-ul este intervalul (in luni) de la nastere pina la instalarea gestatiei (15-16 luni)

999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999999

Gestatia pe specii

Specia      Durata medie a gestatei în:   Limite
                   Luni        Zile                     (zile)
Măgărita         12        365                  350-386
Iapa                11,5     340                  307-412
Bivolita           10,5      315                  300-315
Vaca               9,5       285                  240-311
Oaia si capra    5         150                  142-164
Scroafa            3,7*      115                  112-118

3 luni, 3 săptămini si 3 zile

 

GESTATIA

Gestatia
Reprezintă un proces fiziologic complex, caracteristic organismului
femel, care incepe din momentul fecundatiei si tine pină la expulzarea
fătului. In realizarea gestatiei sunt implicate atit organismul matern cit si
cel fetal. Pe parcursul ei la nivelul organismului matern se produc o serie de
modificări morfofiziologice aflate in strinsă corelatie cu dinamica cresterii
si dezvoltării produsului de conceptie.
In evolutia produsului de conceptie pe parcursul gestatiei se disting
trei stadii: zigotal, embrionar si fetal
Stadiul zigotal este foarte scurt intrucit prima diviziune de
multiplicare a zigotului marchează inceputul stadiului embrionar.
Stadiul embrionar este cuprins intre prima diviziune a celulei ou
(zigotului) si formarea placentei definitive.
Stadiul fetal este cuprins intre intre formarea placentei definitive si
expulzarea fătului la termenul normal. Desfăsurarea
stadiului embrionar are loc in oviduct si cornul uterin, iar a celui fetal in
coarnele uterine sau uter.
Dezvoltarea embrionului in oviduct are loc prin multiplicare celulară
succesivă, in progresie geometrică, in urma căreia rezultă celulele fiice
numite blastomere. Datorită diviziunii mitotice inegale rezultă celule de
două dimensiuni, unele mari numite macromere si altele mici numite
micromere.
La finele acestei faze a dezvoltării embrionare rezultă morula cu
dimensiuni putin mai mari decit ovocita si alcătuită din celule mari si mici
fără spatii intre ele si invelită in exterior de zona pelucidă.
Blastomerele rezultate din primele diviziuni sunt celule multipotente
(stem), fiecare capabilă să genereze cite un embrion din care să rezulte un
nou născut.
In faza de morulă timpurie, care are 8-16 celule, respectiv la 72-84
ore de la fecundare la vacă, 140-144 ore la iapă, are loc trecerea ei din
oviduct in uter unde isi definitivează această primă fază de dezvoltare, după
care trece in faza de blastulă .
In faza de blastulă, blastomerele incep să secrete un lichid ce se
acumulează in spatiile dintre ele, după care prin migrare macromerele se
grupează la unul din poli formind butonul embrionar iar micromerele se
dispun pe un rind sub zona pelucidă formind procorionul sau trofoblastul.
Intre trofoblast si butonul embrionar se delimitează cavitatea blastocelică
(lecitocel) plină cu lichidul secretat. Rezultă, deci, că blastula este
formatiunea ce contine o zonă embrionară (buton embrionar), o zonă
extraembrionară (trofoblastul) si cavitatea blastocelică.
In urma cresterii blastulei prin multiplicare celulară si acumulare de
lichid sporeste presiunea asupra zonei pelucide care se rupe, eliberind
embrionul. Ruperea membranei pelucidă numită ecloziunea embrionului
este facilitată, atit de presiunea interioară, cit si de prostaglandine si
factorii enzimatici produsi de mucoasa uterină si embrion.
După ruperea zonei pelucide formatiunea embrionară devine
tubulară luind denumirea de gastrulă.
In faza de gastrulă se formează foitele
embrionare: ectodermul, mezodermul si endodermul, din care in procesul de
organogeneză se vor forma corpul embrionului si anexele embrionare.
Foitele de la nivelul butonului embrionar se vor diferentia de straturile
dermice din afara lui, conducind la delimitarea celor două zone, respectiv
zona embrionară din care se formează fătul si zona extraembrionară din care
vor rezulta anexele embrionare.
Pină la fixarea embrionului in peretele uterin proces denumit nidatie,
nutritia embrionilor se face pe seama secretiilor mucoasei uterine, respectiv
a embrionului sau latexului uterin .
Nidatia, in functie de specie, are loc după aproximativ 30 de zile la
animalele mari si 13-18 zile la cele mici si mijlocii. Ea se poate produce in
trei moduri:
– implantarea centrală intilnită la rumegătoare, cabaline, suine si
carnivore, la care gastrula rămine in lumenul uterin si stabileste prin
intermediul unor prelungiri de la nivelul trofoblastului legături multiple cu
mucoasa uterină;
– implantarea excentrică intilnită la rozătoare ce constă in fixarea
gastrulei intr-o cută a endometrului (mucoasei uterine);
– implantarea interstitială, caracteristică primatelor, care constă in
liza partială a endometrului si angrenarea gastrulei in straturile profunde ale
mucoasei uterine.
Organogeneza se realizează pe baza unor proeminente ale
ectodermului denumite somite. Dezvoltarea organelor in stadiul embrionar
este destul de rapidă. Astfel, la embrionul de taurine cordul, capul si
regiunea caudală se conturează din a 25-a zi de viată intrauterină, apar apoi
mugurii membrelor, iar la 45 de zile de la fecundatie embrionul prezintă
caracteristicile speciei. Odată cu dezvoltarea organelor se formează si
anexele embrionare, reprezentate de amnios, alantoidă si placentă.
Amniosul se diferentiază din ectoblast, formindu-se in jurul
embrionului cavitatea amniotică plină cu lichid care oferă fetusului o bună
protectie impotriva agresiunilor mecanice venite din exterior, precum si
unele posibilităti de miscare.
Alantoida este o formatiune de natură endodermică alcătuită din
două membrane: una internă ce aderă la amnios si alta externă ce aderă la
corion. Intre acestea se formează lichidul alantoidian care are rolul de a
amortiza socurile mecanice.
Placenta este anexa embrionară ce asigură schimburile nutritive intre
făt si organismul matern.
Aceasta prezintă o serie de vilozităti (cute) coriale ce se formează
din prelungirile trofoblastice. Acestea pătrund in criptele mucoasei uterine,
asigurind schimbul de substante nutritive dintre mamă si fetus pe principiul
osmozei si al imbibitiei. Placenta oferă fetusului protectie fată de factorii
nocivi (microbi, produsi macromoleculari si unii corpi străini) constituind
astfel bariera placentară.
In functe de dispozita vilozitătlor pe suprafat corionului,
deosebim mai multe tipuri de placentatie .
-Placenta difuză la care vilozitătile coriale sunt răspindite pe toată
suprafa a corionului. Aceasta poate fi completă cind vilozitătile sunt
răspindite pe intreaga suprafată a corionului, cum este cazul la cabaline, sau
incompletă cind vilozitătile lipsesc pe cei doi poli ai corionului, cum este
cazul la suine.
-Placentă multiplă sau cotiledonară, cind vilozitătile sunt grupate sub
formă de insule pe suprafa a corionului, cazul rumegătoarelor. Legătura
dintre cotiledoane si mucoasa uterină se face prin niste tuberculi rotunjiti
numiti carunculi. Carunculul impreună cu cotiledoanele unite prin
vilozitătile coriale formează un complex anatomo-fiziologic denumit
placentom.
-Placenta zonală, intilnită la carnasiere, are vilozitătile coriale
dispuse pe o zonă circulară sub forma unei chingi in jurul corionului.
-Placentă discoidală, cind vilozitătile sunt dispuse numai pe o parte a
corionului, ocupind o zonă sub formă de disc. Se intilneste la rozătoare si
primate.
In functie de modul de angrenare a vilozitătilor cu mucoasa uterină
distingem, de asemenea, mai multe tipuri de placentă, respectiv:
= Placentă epitelio-corială, la care vilozitătile coriale pătrund in
criptele mucoasei si rămin in contact cu celulele epiteliale ale mucoasei.
Reprezintă cel mai simplu sistem de placentatie. Se intilneste la iapă,
măgărită, scroafă , cămilă si căprioară.
=Placentă sindesmo-corială, intilnită la rumegătoare, la care epiteliul
vilozitătilor coriale secretă un principiu litic ce distruge celulele mucoasei
uterine astfel că, vilozitătile coriale ajung in contact cu tesutul conjunctiv
submucos.
=Placentă endotelio-corială ia nastere prin contactul dintre epiteliul
vilozitătilor coriale si endoteliul capilar matern. La acestea epiteliul
vilozitătilor coriale lizează epiteliul mucoasei uterine, tesutul conjunctiv
submucos ajungind pină la peretii capilarelor materne. Este intilnită la
carnasiere. In acest caz desprinderea placentei la fătare se face cu pierderi de
mucoasă uterină.
=Placentă hemo-corială este cea mai perfectă, intilnindu-se la speciile
cele mai evoluate. La aceasta epiteliul vilozită ilor coriale lizează totul in
drumul lor de inaintare pină ajunge la singele matern, in care se scaldă si
absorb in mod direct substantele necesare fătului. La nastere se desprind
portiuni intregi din mucoasa uterină avind loc pierderi importante de singe
matern.
Straturile ce se interpun intre singele matern si cel fetal constituie
bariera placentară. Aceasta joacă un rol important stăvilind trecerea
anumitor produse toxice, anticorpi, virusuri, bacterii din organismul matern
la făt. La iapă se interpun 6 straturi, la rumegătoare 5 straturi, la carnasiere 4
straturi, iar la primate 3 straturi. Rezultă deci că, cu cit angrenajul placentar
este mai profund intre singele matern si fetal se interpun mai putine straturi.
Straturile ce alcătuiesc bariera placentară la iapă sunt: endoteliul
capilar fetal; tesutul conjunctiv corial; epiteliul corial; epiteliul uterin;
tesutul conjunctiv subepitelial si endoteliul vascular matern.
Stadiul fetal incepe odată cu instalarea circulatiei placentare
definitive si durează pină la parturitie. In această perioadă produsul de
conceptie isi definitivează structura si creste intens, rata maximă de crestere
atingindu-se in ultima parte a gestatiei. Astfel, la taurine la inceputul lunii a
IV-a fătul cintăreste 150 g, in luna a V-a 1750 g, in luna a VI-a 2-3 kg, in
luna a VIII-a 13-15 kg, la inceputul lunii a IX-a 20-25 kg, iar la fătare 35-
45 kg. Rata cresterii unor organe si componente anatomice in timpul
gestatiei variază de la un stadiu la altul. La fătare capul si membrele sunt cel
mai bine dezvoltate. Unele organe cresc mai intens la inceputul gestatiei, iar
altele mai tirziu, iar tesuturile se dezvoltă in următoarea ordine: sistemul
nervos central, tesutul osos, tesutul muscular si la urmă tesutul adipos.
Dintre segmentele corporale capul si membrele sunt cele mai bine
dezvoltate la fătare.
Cresterea intensă a fătului, indeosebi in ultimele două luni de
gestatie, se face pe seama principilor nutritivi furnizati de organismul
matern care este solicitat la maxim din punct de vedere nutritional. Se
impune deci asigurarea unei alimentatii calitative si cantitative adecvată
fiecărui stadiu de gestatie al femelelor pentru a obtine produsi viabili si
vigurosi.
După numărul de fetusi, gestatia poate fi simplă sau multiplă, după
cum se dezvoltă in uter unul sau mai multi produsi. Animalele care in mod
normal fată un singur produs se numesc unipare sau monotocice, iar cele
care fată mai multi produsi se numesc pluripare sau politocice

La unipare gestatia multiplă poartă numele de gestatie gemelară. Sub
aspectul repetării femelele care nu au fătat niciodată se numesc nulipare,
cele care fată pentru prima dată se numesc primipare, cele care fată a doua
oară secundipare, iar cele care au fătat de mai multe ori multipare.
In functie de evolutia gestatiei aceasta poate fi gestatie fiziologică,
caracterizată printr-o evolutie normală a fătului si a mamei si gestatie
patologică, caracterizată prin prezenta unor tulburări ce survin in
dezvoltarea fătului si in starea fiziologică a mamei.
( Gestatia suplimentară sau superfetatia, se intilneste atunci cind, desi femela este gestantă, din
cauza unor tulburări endocrine apar căldurile si se produce ovulatia, are loc
actul sexual, o nouă fecundatie urmată de grefarea in uter a unuia sau mai
multor embrioni suplimentari.)
După locul unde se dezvoltă fetusul in timpul gestatiei deosebim:
” gestatie topică sau uterină, dezvoltarea embrionului are loc in
organul obisnuit (uter sau coarne uterine);
” gestatie ectopică sau extrauterină, la care embrionul evoluează
in afara uterului, fiind o gestatie patologică.

Specia Durata medie a gestatei în: Limite
Luni Zile (zile)
Măgărita 12 365 350-386
Iapa 11,5 340 307-412
Bivolita 10,5 315 300-315
Vaca 9,5 285 240-311
Oaia si capra 5 150 142-164
Scroafa 3,7* 115 112-118

*3 luni, 3 săptămini si 3 zile

In cadrul speciei, durata gestatiei este influentată de o serie de factori
si anume:
# rasa: la rasele precoce este mai scurtă decit la cele tardive;
# virsta mamei: femelele primipare si cele bătrine au durata gestatiei mai
lungă;
# sexul produsului: gestatia cu fetusi masculi este ceva mai lungă decit
cea cu fetusi femeli;
# numărul fetusilor: gestatia gemelară (dublă sau triplă) la primipare este
mai scurtă cu citeva zile decit cea simplă;
# climatul: in regiunile tropicale durata gestatiei este mai scurtă decit in
cele reci (in Indonezia durata gestatiei la iapă nu depăseste 322 zile);
# anotimpul montei si al fătării: influentează durata gestatiei, fiind mai
scurtă la fătările de vară si toamnă;
# mărimea femelei: cu cit femela este mai mare (ca talie si greutate), cu
atit gestatia este mai lungă. Există totusi si exceptii, ca de exemplu, la
măgărită care, desi este mai mică decit iapa, are o durată a gestatiei mai
mare;
# alimentatia: hrănirea ratională a mamei scurtează durata gestatiei la toate
speciile.

FECUNDATIA

Fecundatia.
   Proces bilogic complex care insumeaza toate transformarile care au loc ca urmare a contopirii,
 a fuziunii celor 2 gamenti femel si mascul, proces in urma caruia rezulta oul sau zigotul.
   După inseminare, spermatozoizii migrează spre treimea superioară a oviductelor unde urmează
să aibă loc fecundarea ovulului.
   
   Dintre factorii care favorizează producerea fecundatiei si influentează in mod direct fecunditatea mentionăm:
    1  – migrarea spermatozoizilor in organul genital femel. Cu cit acestia
ajung in timp mai scurt si intr-un număr mai mare la locul de intilnire cu
ovula, sansele producerii fecundatiei sunt mai mari; migrarea
spermatozoizilor se realizează prin miscările proprii de inaintare, cit si
datorită miscărilor peristaltice ale uterului sub influenta ocitocinei.
Inaintarea spermatozoizilor are la bază un chimiotactism pozitiv, determinat
de actiunea unei substante din mucus, fertilizina, secretată de ovul. Miscarea
peristaltică a uterului si a coarnelor uterine favorizează deplasarea spermei
din locul de depunere spre oviducte. Durata inaintării spermatozoizilor de la
depunere pină la atingerea oviductelor este, in general, de 3-5 ore cu
exceptia iepurelui la care este de 10-12 ore si a iepei la care este de circa 1,5
ore.
    2  – viabilitatea spermatozoizilor in organul genital femel influentează
in mod direct fecundatia. Intrucit ovulatia se produce către sfirsitul
căldurilor sau chiar după ce acestea s-au stins, prezenta spermatozoizilor in
tractusul genital si durata de supravietuire a acestora au o importantă
hotăritoare asupra fecundatiei. După numeroase cercetări s-a stabilit că
spermatozoizii isi păstrează capacitatea fecundantă in tractusul genital femel
48 de ore la oaie, 24 de ore la vacă si scroafă, 48-72 de ore la iapă, 7 zile la
găină si 14 zile la curcă.
    3  – numărul spermatozoizilor care vin in contact cu ovulul
influentează, de asemenea, procesul fecundatiei. Cu toate că fecundatia este
produsă de un singur spermatozoid, in faza initială este necesară actiunea
unui număr mai mare de spermatozoizi, care prin actiunea hialuronidazei
eliberată, asigură liza celulelor foliculare din structura coroanei radiate.
Astfel, la oaie si vacă pentru producerea fecundatiei este necesară prezenta
in organul genital al unui număr de 12-15 milioane spermatozoizi.
Cunoasterea numărului minim de spermatozoizi necesari fecundatiei are o
importantă semnificativă pentru practică, el determinind numărul de doze
ce se pot obtine dintr-un ejaculat.
    4   – durata viabilitătii ovulului influentează fecundatia in sensul că cu
cit această durată este mai mare cu atit cresc sansele de intilnire a ovulei cu
spermatozoizii care eventual sosesc mai tirziu fată de momentul optim,
datorită unei insămintări tardive.
Unii autori admit o durată de mentinere a capacitătii fecundante a
ovulei de 3-5 ore, altii de 5-8 ore. Dacă in acest interval nu are loc
fecundatia, ovulul se inveleste intr-o substantă muco-albuminoidă ce
impiedică fecundatia si isi continuă parcursul către uter unde este fagocitat
(liză celulară).
 
       Fecundatia se desfăsoară in patru etape, diferentiate intre ele din
punct de vedere calitativ
 Etapa I constă in distrugerea coroanei radiate ce inconjoară ovula, de
către masa de spermatozoizi. Aceasta se realizează cu ajutorul unui ferment
numit hialuronidază, secretat de spermatozoizi. Distrugerea coroanei radiate
se poate realiza, atit de spermatozoizii speciei respective, cit si de cei
apartinind altei specii.
 Etapa a II-a se caracterizează prin pătrunderea spermatozoizilor in
zona pelucidă a ovulei. Penetrarea acesteia este permisă numai
spermatozoizilor proveniti de la aceiasi specie cu ovula.
 Etapa a III-a constă intr-o si mai mare selectivitate din partea ovulei,
care lasă să treacă in citoplasma ei numai un singur spermatozoid si anume,
acela care este inzestrat cu cea mai mare vitalitate.
 Etapa a IV-a se rezumă la contopirea celor doi nuclei ai celulelor
sexuale, proces numit amfimixie. Rezultă, astfel un nucleu cu un număr
dublu de cromozomi, care se inconjoară cu material citoplasmatic, formind
astfel o celulă nouă numită ou sau zigot.